EXCLUSIV VIDEO | În Sectorul 1, ca-n Evul Mediu. Viceprimar, despre haosul din Chitila Triaj: „Este o enclavă acolo. CFR trebuie să ne ajute”

Publicat: 08/08/2023, 09:00

Gândul a prezentat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, situația extrem de grea a locuitorilor din Chitila Triaj, din Sectorul 1, care trăiesc aproape ca în Evul Mediu: fără apă, canalizare, gaze sau transport în comun. Viceprimarul Sectorului 1, Oliver Păiuși, a explicat, în cadrul emisiunii, care ar fi măsurile ce trebuie luate pentru ca acei oameni să poată trăi decent și civilizat.

„Trebuie să spunem foarte clar unde se află cetățenii la care faceți referire. Ei se află între strada Mimozei și strada Chitila Triaj. Vorbim de zona aflată între liniile de mare viteză, au fost și sesizări. Eu am primit sesizări pentru documentații de urbanism pentru această zonă, care are câteva sute de hectare. Ce trebuie să știți este că zona este reglementată în «T», adică Transporturi (…) Este o zonă care are o reglementare specifică”, a explicat Oliver Păiuși, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

„Zona respectivă, cuprinsă între liniile de mare viteză, este cadastrată în mare parte de către CFR”

Potrivit viceprimarului, în prezent, nu s-ar putea interveni în zona unde nu există utilități, pentru că aceasta ar fi cadastrată de CFR.

„Ne-a preocupat să asfaltăm, să punem apă, canalizare și toate celelalte utilități, dar ca să ajungem acolo, trebuie să trecem peste cadastrele CFR-ului. Zona respectivă, cuprinsă între liniile de mare viteză, este cadastrată în mare parte de către CFR. Noi, ca să ajungem pe o anumită stradă de acolo, trebuie să trecem peste aceste cadastre. Deci, este o problemă în primul rând tehnică”, a explicat viceprimarul Sectorului 1.

Potrivit lui Oliver Păiuși, zona respectivă este o adevărată enclavă.

„Există o șansă. CFR-ul o să ne ajute, în așa fel încât să avem un cadastru, pe Chitlia Triaj, și să putem să cadastrăm, în așa fel încât să putem ajunge aproape de case, pentru a putea aduce acolo utilitățile. Este efectiv o enclavă, reglementată din punct de vedere urbanistic în anul 2000, prin PUG-ul Municipiului București. Este o reglementare foarte clară”, a mai spus Oliver Păiuși, în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune cu situația din Chitila Triaj, cu imagini de acolo și cu mărturiile oamenilor din zonă poate fi vizionată AICI:

Dacă locuiți în București și vă confruntați cu situații critice, cu probleme administrative, iar primarii nu vă bagă în seamă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa [email protected]  și noi vom face tot posibilul să rezolvăm diferitele probleme pe care le reclamați.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri